One of the most important features of a house or an apartment unit is the balcony. It is certainly an attractive feature that will...
Read More
By Author
Most Views
Staţiunea din România de care nu ai auzit, dar care devine un Saint Tropez al Europei. Este una dintre cele mai frumoase plaje din lume şi este inundată de turişti din toate colţurile lumii, deşi nu mulți ştiu de ea!
Un sat de pescari, aşa cum era Gura Portiţei în urmă cu peste două decenii, unde lipovenii îşi ridicau colibe acoperite de stuf şi îşi întindeau în apă plasele, a devenit astăzi cel mai exotic loc de pe litoralul românesc.
Drumul spre Gura Portiţei trece prin Jurilovca, cea mai mare aşezare de pescari din ţara noastră. Din miniportul turistic inaugurat anul trecut, care dispune de 70 de locuri de acostare, poţi lua vaporaşul, o rapidă sau o ambarcaţiune mai lentă. O călătorie de la Jurilovca la Gura Portiţei, zonă care face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu rapida, se face într-un sfert de oră, iar cu o ambarcaţiune mai lentă faci şi o oră. Transportul costă, în medie, 25 de lei de persoană.
Mai este o variantă ocolitoare, pe uscat. Traseul se poate face doar cu bicicleta pe la Vadu-Periboina, Gura Portiţei, însă oamenii locului nu-l recomandă, fiind unul riscant, iar Grindul Chituc este zonă strict protejată.
Nu te plictiseşti pe drumul pe apă până la Gura Portiţei. Legănat de valuri, vezi în jurul tău păsări ce îşi iau zborul din cuib prin faţa ta, iar din loc în loc pâlcuri de vegetaţie sparg monotonia. Şoferul bărcii ne povesteşte că ascunsă de pâlcurile de copaci este fosta casă de vacanţă a lui Nicolae Ceauşescu, care până nu demult era deschisă publicului, însă ea a fost preluată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Apă şi curcubeu
Când te apropii de mica limbă de pământ, zăreşti case zugrăvite cu alb şi albastru, sufletul deltei. După ce vaporul este ancorat la ţărm, păşeşti pe vechile pontoane pescăreşti, acum refăcute. La cheu, te aşteaptă o veche lotcă pescăreacă ce a devenit acum un ghiveci imens de flori. Peste tot, doar căsuţe tradiţionale lipoveneşti învelite de stuf.
Faci câţiva paşi şi ţi se taie răsuflarea: ce mai frumoasă plajă pe care ai văzut-o vreodată: nisip fin, de culoarea aurului, care este spălat de o apă curată, cu reflexii de curcubeu. Din loc în loc, câte un umbrar de stuf, sub care poţi să te adăposteşti de arşiţa verii.
Plaja în lungime de patru kilometri este împărţită în mai multe sectoare: publică şi strict protejată. Cea mai mare parte a fâşiei de nisip este interzisă turiştilor. Ea este despărţită de restul zonei de un gard. Peste zona interzisă sunt stăpâni doar pescăruşii. Te dor ochii de atâta lumină. Doar o întindere mare de nisip şi grămezi imense de scoici, ce se pot culege cu găleata. Speriaţi de orice om care le încalcă intimitatea, pescăruşii îşi iau zborul şi se refugiază pe apa în culori de cleştar.
În stânga, sunt câteva ochiuri de apă pe marginea cărora a crescut vegetaţie brună, locuri bune de cuibărit pentru păsările deltei.
Un singur complex turistic
La Gura Portiţei există complexul turistic Eden, deschis după anul 1990. A fost primul sat de vacanţă din România clasificat la categoria de trei stele. Investiţia s-a ridicat în acele vremuri la peste un milion de dolari. Terenul a fost concesionat pe o durată de 49 de ani.
La marginea plajei publice sunt zeci de căsuţe de lemn, vopsite în alb şi albastru, culorile lipoveneşti, ce stau la dispoziţia turiştilor. Sunt aproape toate închiriate. Aici i-am găsit pe Nicu şi pe Anca din Orşova. Au venit pentru a doua oară la Gura Portiţei, după şase ani. Spun că doar aici mai e linişte şi muzica nu se aude tare. „Se strică puţin şi Gura Portiţei. Fiica noastră a rămas la Costineşti şi noi ne-am retras aici.
Din păcate, condiţiile oferite nu sunt nici de o stea şi jumătate la banii ăştia. Închirirea unei căsuţe ne-a costat 25 de euro pe noapte, în vârf de sezon. Duşurile şi toaletele sunt la comun“, spun turiştii. Căsuţa oferă minimum de confort. Este mică, cu duşumea pe jos, însă oamenii vin aici pentru frumuseţea locului şi pentru linişte.
Tarife la cazare şi la distracţie
Complexul Eden mai oferă cazare la vile şi hoteluri. În vârf de sezon, cazarea la o căsuţă, în weekend, costă 25 de euro pe noapte. La Vila Egreta, pentru un sejur de trei nopţi, costul este de 46 euro pe noapte, de joi până duminică. Un apartament de lux la Dranov sau Holbina pentru un sejur de trei nopţi se plăteşte 110 euro pe noapte.
Pentru un sejur de maxim trei zile, transportul până la Gura Portiţie este gratuit. De la Jurilovca pleacă trei curse pe zi: la orele 9.00, 14.00 şi 18.00.
La Gura Portiţie există şi oferte de agrement. De aici, pot fi închiriate şi hidrobiciclete. Pentru două persoane, tariful este de 16 lei pentru o oră. O barcă cu vâsle, unde pot intra trei persoane, costă 50 de lei pentru o zi întreagă sau 20 de lei pentru o oră.
Accesul la piscină se face în schimbul sumei de 19 lei, iar închirierea unui şezlong de plastic costă 14 lei. Tariful este pentru întreaga zi.
Cine doreşte să facă o excursie pe canalele Dranov şi Dunăvăţ cu şalupa rapida trebuie să plătească 100 de lei de persoană. Traseul se face în patru ore.
Şi mâncarea este scumpă aici. Un borş lipovenesc costă 18 lei, iar o porţie de saramură 32 de lei. O îngheţată costă 13 lei, iar un singur papanaş, oferit ca porţie, 9 lei.
Închisă artificial de Ceauşescu
Până în anii 1965-1970, Gura Portiţei era o deschidere largă, de unde şi numele, şi avea legătură cu Marea Neagră, iar apa Lacului Goloviţa era salmastră. Nicolae Ceauşescu a vrut să folosească apa din lac la irigaţii, după ce aceasta urma să fie dulce, şi astfel s-a închis fâşia de nisip la Marea Neagră, pentru a se desaliniza lacul. Se urmărea, totodată, creşterea populaţiei de peşte de apă dulce. Bararea s-a făcut cu nisip, piatră şi stabilopozi.
După ce s-a construit digul, marea nu a mai comunicat cu lacurile. Au dispărut mai multe specii de peşte, care înainte se găseau din abundenţă, cum ar fi chefalul şi calcanul. Peştele îşi depunea icrele în apa lacului, însă cum s-au schimbat condiţiile din lac, a fost influenţată şi reproducerea lui.
Probleme mari sunt lângă Cetatea Histria, unde malurile lacului au fost înghiţite de lac, vechea plaja fiind acum sub apă.
Specialiştii actuali spun că a fost una dintre cele mai proaste lucrări făcute în vremea lui Ceauşescu.
Jurilovca. Poarta de intrare în Rai
Jurilovca, localitate situată la o distanţă de 85 de kilometri de Constanţa şi la 301 kilometri de Bucureşti, a fost cea mai mare aşezare de pescari. Toate inscripţiile din comună sunt în două limbi: română şi rusă. Oamenii de pe aceste locuri iubite de Dumnezeu sunt urmaşii ruşilor lipoveni exilaţi de prin părţile Donului şi Nistrului la începutul secolului al XIX-lea, care au refuzat să se supună regulilor canonice ale ţarului Petru cel Mare de modernizare a Bisericii Ortodoxe ruse şi de schimbare a calendarului de rit vechi, care este cu 13 zile după cel folosit de noi.
Dacă până în urmă cu câţiva ani Jurilovca era doar un punct de trecere în Delta Dunării, tot mai mulţi turişti poposesc aici, ne povesteşte viceprimarul localităţii, Galina Teleucă. O noapte de cazare la una dintre pensiunile din zonă costă între 80 şi 120 de lei.
Pe lângă ospitalitatea lipovenească, aici puteţi păşi pe urmele primei colonii greco-romane de pe teritoriul ţării noastre. Cetatea se numeşte Orgame Argamum (numele grecesc şi latin al cetăţii). În zonă s-au descoperit patru bazilici paleocreştine, dar şi cel mai vechi mormânt grecesc din tot bazinul Mării Negre.
Preview post
A fost talharita in centrul Bucurestiului, iar politia i-a sugerat sa nu isi faca povestea cunoscuta in mediul online. A sperat ca se rezolva, insa...
Next postCe se întâmplă dacă pui o monedă de 50 de bani într-un colț al casei. Nici eu nu am crezut, până nu am încercat! Am rămas surprins!
You may also like
Ultima sarbatoare importanta din ciclul sarbatorilor de iarna a fost Boboteaza, sarbatorita pe data de 6 ianuarie. Crestinii din intreaga lume au respectat traditii...
Read More
Ce s-a intamplat de fapt cu Vulpita si cu Viorel cand au fost la Barlad! Imaginile care nu au fost aratate la tv Vulpita...
Read More
Este un produs unic in industria alimentara si a fost prezentat de o romanca la Targul Natural & Organic Products Europe, care are loc...
Read More
O comuna din Caras-Severin a devenit exemplu! Nu are nici macar un asistat social! Toata lumea munceste in comuna Ezeris! Ultimul beneficiar al ajutorul...
Read More
Înainte de a ajunge la TV și de a deveni vedetă, Vulpița a trebuit să își drămuiască atent banii. Primea o sumă de la...
Read More
Hot News
One of the most important features of a house or an apartment unit is the balcony. It is certainly...
Organizarea unei înmormântări nu este ușoară, mai ales în zonele rurale, unde locuitorii obișnuiesc să respecte o multitudine de...
Au trecut mai bine de 40 de ani de când interpreta de muzică populară s-a stins din viață. Pe...
Runele au fost prezentate în cadrul emisiunii online realizată de Cătălina Porumbel în fiecare sâmbătă. Rune 30 ianuarie –...
La masă, în ajunul Crăciunului, fiica de 14 ani, cu lacrimi în ochi: – Nu mai sunt fecioară! Tatăl,...