De ce este bine sa tii in casa un pahar cu apă, sare și oțet. N-as fi banuit niciodata ca efectele sunt atat de puternice! Uite ce se intampla daca faci asta:

By

Casa în care locuieşti este un burete care absoarbe tot soiul de energii din mediul în care îţi desfăşori activitatea, de la cei care îţi trec pragul şi de la diverse obiecte pe care le aduci cu tine acasă.

Tehnica de identificare şi eliminare a energiilor negative este utilă mai ales dacă ai avut parte de evenimente nefaste, dacă simţi că tristeţea sau teama îţi dau târcoale constant. În astfel de situaţii este recomandat să cureţi spaţiul în care locuieşti cât mai curând posibil.

Chiar dacă nu resimţi încă impactul energiilor negative, sub forma unor fluctuaţii de buget sau probleme în relaţiile cu cei dragi, e bine să iei măsuri din timp.

Pentru a identifica energiile negative, ia un pahar transparent şi toarnă în el sare de mare. Sarea ar trebui să ocupe aproximativ 1/3 din pahar. Peste sare toarnă 1/3 apă şi 1/3 oţet din vin alb. Aşază paharul plin în camera în care crezi că energiile negative sunt cele mai puternice. Ideal ar fi să îl plasezi într-un loc cât mai ascuns şi să îl laşi acolo timp de o zi întreagă, asigurându-te că nimeni nu îl poate mişca din greşeală.

După 24 de ore, examinează paharul. Dacă este exact aşa cum l-ai lăsat, în încăpere nu există energii negative. Poţi, aşadar, să încerci metoda şi în altă cameră, pentru a vedea dacă obţii acelaşi rezultat.

În schimb, dacă apa este agitată sau prezintă alte elemente pe care nu le-ai observat iniţial, acestea sunt rezultatul energiilor negative din încăpere. În acest caz, repetă procedura, folosind de fiecare dată un pahar nou, insistând până când apa rămâne la fel de limpede ca la început.

Atenţie! Aruncă apa folosită de fiecare dată la toaletă şi trage apa, pentru a elimina orice urmă de energie negativă absorbită.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News