Un bărbat din Scoția, aflat în vacanță în Dubai, a ajuns să fie condamnat la trei ani de închisoare pentru un gest cât se poate de simplu!
Jamie Harron se afla într-un bar aglomerat atunci când a atins șoldul unui bărbat, în încercarea de a-și face drum prin mulțime, astfel încât să nu verse băutura.
Gestul bărbatului a fost interpretat greșit, iar de aici au pornit problemele. Poliția a apărut imediat în acel local, iar bărbatul a fost arestat. Greu de crezut, dar acuzațiile care i-au fost aduse au fost consumul de alcool și indecența în spațiile publice.
Oricât de mult a încercat Jamie să le explice oamenilor legii și să se apere, polițiștii nu au fost înduplecați.
Acum, turistul riscă trei ani de închisoare pentru gestul său. În plus, a plătit și o amendă în valoare de 54.000 de euro, iar pașaportul i-a fost confiscat, pentru a nu putea părăsi țara.