Ce afaceri a ajuns să aibă Serghei Mizil în 2020. Pe vremea lui Ceaușescu era bișnițar și câștiga o mulțime de bani! Din ce trăiește acum

By

Serghei Mizil este o prezență constantă în emisiunile de divertisment, acolo unde, de fiecare dată, reușește să facă show. Nonconfomist și pus, tot timpul, pe glume, bărbatul are foarte mulți fani în România, iar mulți îl văd ca pe un exemplu demn de urmat, în special datorită faptului că are o situație financiară de invidiat și nu are deloc grija zilei de mâine.

Serghei Mizil a început să facă bani încă dinainte de Revoluție. Pe vremea lui Ceaușescu, bărbatul pleca în străinătate de unde revenea cu lucruri de care românii erau, pur și simplu, înnebuniți. Astfel, aparatele video, casetele sau gecile de blugi erau vândute în țară, iar de pe urma tranzacțiilor, Serghei Mizil câștiga sume frumoase. De altfel, “meseria” de bișnițar l-a ajutat să câștige o mulțime de bani în perioada respectivă.

”Mama era împotriva mea. Ceilalţi fraţi erau premianţi, normal că ţinea mai mult cu ăia. Cu mama n-am avut o legătură, mă măscărea tot timpul. Făcea numai spume. Venea toata lumea la poartă să spună ca sunt o pată pe societate”. Eu zic că semăn cu ea. La mama săraca a fost o chestie foarte nasoală. A mur.t chiar în noaptea de Revelion la ora 12. Vrei nu vrei e ora 12, a mur.t mama, mă gândesc”, declara Serghei Mizil în urmă cu mai mult timp.

Serghei Mizil s-a transformat, însă, odată cu trecerea anilor, într-un adevărat om de afaceri. S-a făcut cunoscut în mediul de business ca fiind unul dintre acționarii restaurantului “La Cena”, un local de lux, cu specific Italian, situat în Capitală.

De asemenea, Serghei Mizil a mai fost proprietarul localului ”La doi vagabonzi”, aflat pe bulevardul Tomis din Constanța. În prezent, este un personaj foarte activ pe piața imobiliară, în urmă cu ceva timp construind un imobil de lux în zona de nord a Capitalei, în care a investit 700.000 de euro. Din fericire, banii i-a recuperat rapid, apartamentele fiind la mare căutare.

”Am vrut să investesc într-o afacere stabilă și transparentă. Cu restaurantele ai multă bătaie de cap, e greu să găsești personal bun în ziua de astăzi. Nu mai vor oamenii să muncească. Am făcut totul prin bancă, apartamentele s-au vândut foarte repede. Mai sunt câteva de lux, cu terasă. Am încredere în business-ul ăsta și merg mai departe” a declarat, recent, Serghei Mizil.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News