Cum A AJUNS SA ARATE azi Elena Băsescu. Fiica fostului presedinte isi creste singura cei trei copii si e total schimbata de cand este o femeie LIBERA

By

Cum arată azi Elena Băsescu. EBA a schimbat tot: de la afacere până la aspectul fizic

 

Elena Băsescu a renunțat repede la modestie. Mezina fostului președinte Traian Băsescu și-a dat seama că nu poate trăi fără luxul cu care a fost obișnuită înainte de a deveni mămică.

EBA s-a schimbat radical după ce a renunțat la politică. Cea mai mare realizare a sa o reprezintă cei trei copii, pe care și-i crește singură de anul trecut. În toamna lui 2019, aceasta se despărțea de Cătălin Gheorghe, zis Tomată, după doi ani de relație. Bărbatul este tatăl fiicei sale mai mici, Anastasia.

Primii doi copii – Sofia Anais și Traian Junior – sunt rezultaţi din mariajul pe care l-a avut cu Bogdan Ionescu, allias Syda. Cei doi au divorțat după patru ani de la nuntă, în septembrie 2016.

Elena Băsescu are o afacere cu haine pentru copii și mămici

Deși toți copiii sunt în grija ei, EBA s-a lansat în afaceri. De câțiva ani conduce o afacere cu haine pentru copii. Aceasta deţine un atelier care produce haine asortate mamă – copii.

Și se pare că afacerea îi merge din plin pe timp de pandemie! Elena Băsescu a renunțat la Dacia Duster cu care se deplasa la începutul anului și și-a cumpărat un bolid nou-nouț. Cei de la click.ro scriu că autoturismul marca BMW X6 ar costa undeva la 70.000 de euro.

Elena Băsescu afișează un look impecabil

Chiar dacă e mamă singură și e copleșită de munca de la atelier, EBA nu și-a neglijat aspectul fizic! Și-a lăsat părul să crească mai lung și a adoptat un stil vestimentar tineresc, care include haine și accesorii scumpe.

Aşadar, putem să spunem că fata lui Traian Băsescu a devenit din nou femeia pentru care luxul e o prioritate. Nu pare afectată de criza coronavirusului și trăiește în continuare pe picior mare. Totuşi, după o căsnicie și o logodnă ratate, fata cea mică a lui Băsescu nu vrea să mai audă de bărbaţi.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News