Schimbarea mult așteptată! Câte persoane pot participa la un evneiment după data 15 iunie

By

Un nou val de măsuri de relaxare va intra în vigoare de luni, 15 iunie. Autoritățile au anunțat care sunt schimbările principale de care se vor bucura românii de la jumătatea lunii încolo, iar printre toate se regăsește și mult așteptata creștere a numărului de persoane care pot participa la un eveniment.

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat vineri 12 iunie că va crește numărul de persoane care pot participa la evenimente, dar și numărul celor care pot face sport împreună. Vestea a fost îndelung așteptată de toți cei care se pregăteau de evenimente private precum nunți sau botezuri în acestă vară, însă anunțul este ușor dezamăgitor pentru aceștia. Maxim 20 de persoane pot lua parte la evenimente private, așa că cei care încă sperau că își vor putea face nunți fastuoase în luna iunie, trebuie să amâne.

„Evenimentele private în spații închise se vor putea desfășura cu participarea a cel mult 20 de persoane, iar în spații deschise, cu participarea a cel mult 50 de persoane. Se vor relua, începând cu data de 15 iunie –  așa cum, de altfel, a fost discutat cu reprezentanții industriei de retail -, activitățile în centre comerciale, în mall-uri.

Începând cu data de 15 iunie, va fi permisă activitatea operatorilor economici în aceste centre comerciale, cu excepția restaurantelor, cafenelelor, sălilor de joc sau cinematografelor. Vor fi reluate activitățile de administrare a ştrandurilor și piscinelor exterioare, precum și activitățile în sălile de sport și fitness și tratament balnear”, a mai precizat Dancă.

Totodată, se modifică și numărul persoanelor care pot face sport împreună. În acest context s-ar putea relua clasele de fitness, dar cu un număr mult mai mic de participanți decât în mod normal. Mai exact, acest număr se dublează față de ultima perioadă.

„Alte categorii de activități care vor fi reluate începând cu 15 iunie: vorbim despre activitățile recreative și sportive care vor avea posibilitatea unui număr de participanți de cel mult şase persoane, față de prevederea anterioară de trei persoane; practic, se dublează numărul persoanelor în grup care participă la activități recreative şi sportive”, a anunțat Ionel Dancă vineri dimineață.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News