SCANDAL MONSTRU după nunta lui ILIE NĂSTASE

By

Ilie Năstase s-a căsătorit pentru a cincea oară, într-o mănăstire din județul Constanța, cu Ioana Simion. Canoanele bisericești spun, însă, că o persoană poate fi cununată religios de maximum trei ori. Încălcarea acestui canon cu bună știință îi poate aduce preotului care a oficiat slujba cea mai gravă sancțiune, caterisirea, adică excluderea din preoțime.

Decizie Sfântului Sinod, din 28 februarie 2013, interzice organizarea cununiilor religioase și a botezurilor în afara bisericilor. Aceste evenimente nu sunt permise nici măcar în mănăstiri, unul dintre motive fiind că mănăstirile nu dețin documente de evidență administrativă a copiilor botezați și a cuplurilor care se căsătoresc religios (registrele mitricale) și nici formulare tipizate pentru eliberarea certificatelor specifice.

Astfel, în urma discuțiilor în plen, la propunerea Comisiei canonice, juridice și pentru disciplină, Sfântul Sinod a hotărât, în 28 februarie 2013, ca toate cununiile religioase să fie oficiate în biserici sau în catedrale eparhiale care nu sunt deservite de cler monahal.

Cazurile de forță majoră sunt considerate doar cele în care bisericile se află în restaurare sau mirii sunt în imposibilitatea de a se deplasa. Conform Sfântului Sinod, preoții care încalcă această decizie și organizează cununii în afara bisericilor de mir sunt trimiși la judecata consistoriului eparhial, pentru neascultare canonică și, cel mai probabil, sunt caterisiți, adică excluși din preoțime.

În cazul lui Ilie Năstase, acesta s-a căsătorit pentru a cincea oară la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din comuna Crucea, o localitate situată la 55 de kilometri de municipiul Constanța. Mai mulți preoți au explicat pentru G4Media că ar exista două portițe prin care ambele interdicții pot deveni posibile fără să fie încălcate canoanele, adică legile bisericești, dar care, din punctul lor de vedere încalcă morala religioasă.

„Pe de-o parte, e posibil ca Ilie Năstase să nu se fi cununat religios cu toate cele patru soții dinaintea celei din urmă, ci doar cu una sau două dintre ele, astfel că preotul care a oficiat căsătoria nu a luat în calcul căsătoriile civile. Urmând logica aceasta, care este total greșită, o persoană care se căsătorește de 10 ori civil poate fi cununat în biserică. Dar nu văd nicio logică pentru care o persoană care este creștină și se căsătorește civil de mai multe ori, dar nu religios, să fie considerată aptă canonic. Nu cred că un creștin poate fi considerat apt canonic să se cunune religios după ce s-a căsătorit civil de încă patru ori. Asta dacă nu cumva a fost căsătorit și religios cu cele dinainte”, au declarat mai mulți preoți pentru G4Media.

Preoții au explicat și că, deși Sfântul Sinod interzice căsătoriile în mănăstiri pentru că acestea deveniseră „o modă” și tulburau viața monahală, totuși pot fi organizate botezuri și nunți dacă ierarhul permite acest lucru printr-o dispensă. În cazul de față, decizia ar fi trebuit să revină Înalt Prea Sfințitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

În iunie 2011, ÎPS Teodosie i-a dat o astfel de dispensă fostului primar Radu Mazăre, care voia să-și cunune șefa de cabinet, însă nu putea pentru că edilul nu era căsătorit nici măcar civil. ÎPS Teodosie a făcut o excepție pentru primar, dându-i acestuia o dispensă prin care Mazăre a putut cununa alături de mama sa în cadrul unei slujbe religioase oficiate de însuși Arhiepiscopul Tomisului.

Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a declarat pentru G4Media că nu poate comenta nunta lui Ilie Năstase pentru că este „un eveniment privat” și că nu știe dacă fostului tenismen i s-a oficiat o slujbă de cununie religioasă sau a avut parte de un alt serviciu religios. Cu toate acestea, deși susține că nu știe detalii despre slujba oficiată de preoții mănăstirii din Crucea, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului este convins că nu a fost încălcat niciun canon, pentru că „nu se întâmplă lucruri ilegale”:

„Cununia, botezul și înmormântarea sunt slujbe cu caracter privat, prin urmare nu fac obiectul informațiilor publice. Este o slujbă cu caracter privat, nu conține informații de interes public. Din moment ce este o slujbă cu caracter privat, discuția publică se oprește aici”, a declarat Eugen Tănăsescu pentru G4Media.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News