Nici nu a ajuns bine în România, că toată lumea a început să o critice aspru Pe ce cheltuie Elena de la Survivor banii câștigați cu atâta trudă

By

Cum cheltuie Elena Ionescu banii de la Survivor. Fanii au reacționat negativ

Survivor este una dintre cele mai mari competiții sportive, dar și o emisiune care aduce un rating de zile mari postului de televiziune care o difuzează. Câștigătoarea de anul acesta a fost cunoscuta cântăreață Elena Ionescu. Ea a demonstrat că are o mulțime de fani care o apreciază și au susținut-o până în ultimul moment, când a avut cea mai mare nevoie de ei. Cu toate acestea, tabăra opusă a reacționat imediat după ce Elena a ajuns în țară și a dat o fugă la estetician. Oamenii din mediul online au criticat-o dur, spunând că risipește banii câștigați.

Cum cheltuie Elena Ionescu banii de la Survivor. Fanii au reacționat negativ

Elena Ionescu a avut un parcurs surprinzător în cadrul competiției. Aceasta a demonstra că este foarte iubită de cei de acasă, care au susținut-o și au ajutat-o să obțină premiul cel mare. Deși a fost propusă de mai multe ori către spre eliminare, fanii săi au păstrat-o în emisiune până la final și au făcut-o câștigătoare. Aceasta a obținut marele premiu, în valoare de 250.000 de lei. Cu toate acestea, există și oameni care nu o plac și îi analizează fiecare mișcare și așteaptă să facă ceva greșit.

După ce s-a întors din Republica Dominicană, unde condițiile au fost unele slabe și nu a avut ocazia să aibă grijă de aspectul ei fizic, Elena a mers la medicul estetician pentru mici retușuri. Cunoscuta clinică la care a apelat a postat o fotografie cu vedeta în urma intervenției estetice de mărire a buzelor. De aici, cârcotașii au început să reacționeze și să susțină că Elena nu merita să obțină premiul cel mare, mai ales că oamenii ar fi votat-o pentru că povestea ei i-a impresionat.

„Tot îi plângea lumea pe aici, vai, săraca Elena nu are bani, are copil mic, stă în chirie…dar primul lucru pe care îl face după ce a câștigat este să își pună buze și cine știe ce alte intervenții estetice…” a precizat o internaută, în dreptul fotografiei cu Elena Ionescu.

Elena Ionescu este divorțată, își crește singură copilul și locuiește cu chirie în București. Ea a declarat că a participat la Survivor pentru a-i oferi băiețelului ei un trai mai bun și chiar să-și achiziționeze o casă.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News