DOCUMENT: Legea care face prăpăd în România. 8 milioane de români vor fi afectaţi

By

RCA 2020. Modificări importante, opt milioane de proprietari de maşini vor fi afectaţi

Modificările la Legea RCA vor afecta opt milioane de proprietari de autovehicule şi o industrie care reprezintă 15% din PIB-ul României, ce asigură salariile a peste 500.000 de cetăţeni, atrag atenţia reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat de presă, transmis miercuri RomaniaTV.net.

Transportatorii rutieri susţin ideea că intenţia Parlamentului României de a aduce modificări Legii RCA ar avea la bază grija faţă de consumator, când „de fapt se va modifica legea astfel încât păgubitul sa primească în mod direct o sumă de bani calculată de către asigurator, în caz de daună, fără ca păgubitul să cunoască valoarea reală a costului de reparaţie a autovehiculului său avariat”.
„Practic, dacă asiguratorul va calcula o pagubă de 1.000 de lei, iar la service vor fi cheltuieli cu reparaţiile de 4.000 de lei, păgubitul va primi suma stabilită de asigurator şi va fi nevoit să plătească reparaţia din banii proprii, deşi plăteşte asigurare. Asiguratorii doresc să profite în mod legal de lipsa de informare a păgubiţilor RCA cu privire la soluţiile tehnice necesare reparării autovehiculului şi a valorilor reale de reparaţie, pe care consumatorii nu au de unde să le cunoască atunci când acceptă şi semnează oferta subevaluată de despăgubire din partea firmelor de asigurări. Toţi proprietarii de autovehicule pot fi afectaţi de propunerea de modificare a Legii RCA venită din partea UNSAR, împotriva consumatorului. Parlamentul României trebuie să aibă în vedere faptul că 8 milioane de proprietari de autovehicule vor fi afectaţi, precum şi o industrie care reprezintă 15% din PIB-ul României şi care asigură salariile a peste 500.000 de cetăţeni”, explică Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Conform datelor Confederaţiei, în România, există peste 100.000 de procese cu asiguratorii, care pierd într-o pondere de peste 90%.

„În acest moment, pe rolul instanţelor de judecată din România sunt peste 100.000 de procese cu asiguratorii, aceştia pierzând în procent de peste 90%. Dacă propunerile UNSAR de modificare legislativă ar fi adoptate, păgubiţii RCA ar primi doar 30 – 35% din valoarea reală a despăgubirii, iar firmele de asigurări ar face un profit suplimentar de peste 500 de milioane de euro pe an. Păgubiţii RCA nu ar avea nicio altă cale de atac, pentru că asiguratorii se vor spăla pe mâini şi vor invoca prevederile acestei noi legi RCA pe care Parlamentul României ar putea-o vota, în necunoştinţă de cauză”, notează reprezentanţii COTAR.

Potrivit sursei citate, cei care lansează propunerile de modificare a legii „sunt aceiaşi care au fost amendaţi cu 53 de milioane de euro în decembrie 2018 de către Consiliul Concurenţei, pentru coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor RCA”.

„(…) Au înregistrat, în ultimii trei ani, 44.274 reclamaţii la adresa pieţei de asigurări către ASF. Doar firma Euroins – membră de seamă UNSAR a înregistrat, în luna februarie a acestui an, 1.586 reclamaţii. În tot acest timp, ASF a dat mai multe avertismente decât sancţiuni pieţei de asigurări, iar valoarea amenzilor aplicate de către ASF, în ultimii trei ani (2.307.500 lei), este mai mică decât valoarea sumelor recuperate de către cei 662 de consumatori, în ultimii 3 ani, prin intermediul SalFin (2.828.040 lei)”, menţionează Confederaţia.

Datele centralizate de COTAR arată că, din anul 2016 până în anul 2020, un număr de 735 de consumatori – persoane fizice au apelat la procedura SalFin. reclamând abuzuri ale firmelor de asigurări, aceştia primind iniţial despăgubiri în valoare cumulată de 1.300.979 lei, iar după recalcularea realizată de către conciliatorii SalFin, au câştigat 4.129.019 lei, de peste trei ori mai mulţi bani decât despăgubirea iniţială.

„Valoarea de despăgubire de 1.300.979 lei a fost calculată în baza propriei evaluari a asiguratorului, la fel cum doreşte UNSAR, să fie modificată acum legea RCA. Valoarea de despăgubire de 4.129.019 lei a rezultat în urma reanalizării dosarelor de daună de către conciliatori independenţi. De aici rezultă trei concluzii: a. Asiguratorii au calculat cu două treimi mai puţin decât valoarea reală a despăgubirilor; b. Cum aproximativ 90% dintre litigiile instrumentate de SalFin (662 din cei 735 de consumatori) sunt în favoarea consumatorilor, firmele de asigurări câştigând în mai puţin de 10% dintre cazuri, putem concluziona că valoarea medie a „ţepelor” date de firmele de asigurări este de 4.271 de lei. Practic, fiecare consumator care s-a adresat la SalFin şi a câştigat litigiul (în 90% din cazuri), a fost iniţial păcălit cu 4.271 lei de catre asiguratorii care astăzi încearcă să-şi legifereze procedura. c. Niciun asigurator nu a fost sancţionat de către ASF pentru această evidentă încălcare a legii, motiv pentru care asiguratorii fac exact acelaşi lucru în continuare, sub protecţia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF)”, se precizează în comunicatul citat.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News