One of the most important features of a house or an apartment unit is the balcony. It is certainly an attractive feature that will...
Read More
By Author
Most Views
SURPRIZĂ de proporții! Cum și-a făcut apariția Ioana Simion la nunta cu Ilie Năstase A atras toate privirile. Foto:
Ilie Năstase s-a însurat a cincea oară. Deși până mai ieri se vorbea de un divorț între el și Ioana Simion, iată că nebănuite sunt căile Domnului, iar cei doi au anulat divorțul și au mers în fața altarului pentru a-și uni destinele. Totuși, soția tenismenului i-a pus condții pentru a face acest pas.
Ilie Năstase la a cincea căsătorie
În urmă cu doar două săptămâni, cuplul Ilie Năstase și Ioana Simion era în pragul divorțului. Puțină lume le mai dădea șanse de împăcare, dar iată că imposibilul s-a produs. Fostul tenismen și soția lui au reușit să treacă peste neînțelegerile care i-au despărțit și s-au împăcat.
Mai mult decât atât, cei doi nu a mai dorit să aștepte până după pandemie pentru a face cununia religioasă și petrecerea, așa cum spuneau în urmă cu ceva timp, ci au mers direct în fața altarului pentru a spune un ”Da!” hotărât.
Într-un cadru restrâns, de numai câteva persoane, Ilie și Ioana Năstase s-au cununat religios într-o biserică din localitatea constănțeană Techirghiol. Îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă, superbă, cu voal lung, iar el într-un costum militar au avut parte de o ședință foto care să le păstreze vie amintirea momentului unic.
Pentru un ”Da!” în fața altarului, Ioana i-a pus condiții lui Ilie
Pozele în care li se citește fericirea pe chip au fost postate pe pagina de socializare a Ioanei Năstase, însoțite de mesajul emoționant: ”Momente unice” .
Urările de bine nu au întârziat să apară. Prietenii și urmăritorii le-au transmis toate gândurile bune și celebrul ”Casă de piatră!”.
Înainte de a spune ”Da!” în fața preotului, Ioana Năstase a trebuit să pună lucrurile la punct cu soțul ei.
“Am renunțat la divorț, dar i-am pus anumite condiții lui Ilie. Înainte să fac acest pas a existat o condiție pe care i-am pus-o pentru a face cununia religioasă”, a spus Ioana Năstase pentru Click.
Anul trecut cei doi au făcut cununia civilă.
You may also like
Gabriela Cristea a slăbit spectaculos! La un an de când a devenit mamă, a reușit să revină la silueta de pe vremuri: cum arată...
Read More
Costin Mărculescu a fost găsit mort în locuința sa de lânga casa Clejanilor. O echipă de intervenție a fost chemată, a fost tăiată ușa...
Read More
În tinerețe era un copil frumos și inteligent iar mai bine de jumătate din viață și-a petrecut-o pe scenă, însă în ciuda celebrității pe...
Read More
Ilie Năstase s-a căsătorit pentru a cincea oară, într-o mănăstire din județul Constanța, cu Ioana Simion. Canoanele bisericești spun, însă, că o persoană poate...
Read More
Mirela Vaida a început emisiunea de astăzi în forță, deși nu mai are asistentă tv. Ieri, Emily Burghelea și-a dat demisia și a plâns...
Read More
Casa Amaliei Enache poartă amprenta ştiristei de la PRO Tv, iar acesta este, de altfel, şi lucrul pe care vedeta îl apreciază cel mai...
Read More
Hot News
One of the most important features of a house or an apartment unit is the balcony. It is certainly...
Organizarea unei înmormântări nu este ușoară, mai ales în zonele rurale, unde locuitorii obișnuiesc să respecte o multitudine de...
Au trecut mai bine de 40 de ani de când interpreta de muzică populară s-a stins din viață. Pe...
Runele au fost prezentate în cadrul emisiunii online realizată de Cătălina Porumbel în fiecare sâmbătă. Rune 30 ianuarie –...
La masă, în ajunul Crăciunului, fiica de 14 ani, cu lacrimi în ochi: – Nu mai sunt fecioară! Tatăl,...